Un complex multifuncțional unic, o promisiune împlinită zi de zi.


 

Scurt istoric

Inaugurat în anul 2000, The Grand este cel mai important complex multifuncțional din România, locul în care serviciile premium se contopesc cu exclusivitatea, pentru a oferi o experiență extraordinară oaspeților care trec pragul clădirii.

„Totul sub un singur acoperiș” este mai mult decât o promisiune, este fundamentul unei experiențe unice, marca The Grand. Astfel, în impunătoarea și, totodată, fascinanta clădire din Calea 13 Septembrie, serviciile, brandurile și produsele creează contextul perfect pentru a trăi cele mai rafinate experiențe.

Fie că este vorba despre o sesiune de cumpărături printre brandurile de lux din The Grand Avenue, imediat după savurarea cafelei preferate în Pavilion Lounge sau în Viena Cafe, despre impecabilele servicii hoteliere garantate de standardele JW Marriott Bucharest Grand Hotel, de birourile versatile ale The Grand Offices, de momentele de relaxare sau de activitatea intensă de la World Class, entuziasmul pe care îl regăsim la Grand Casino sau despre delicioasele momente ce pot fi petrecute în restaurantele Cucina, JW Steakhouse sau în animatul pub Champions, timpul petrecut în complexul The Grand este extrem de apreciat de către oricine ne vizitează.

Misiune. Viziune. Valori

Lumea ideală este aceea în care compromisul nu este prezent în viețile oamenilor drept un substitut al calității. Ne dorim ca acțiunile și manifestările noastre să fie surse de bucurie și de inspirație pentru toți cei care interacționează cu noi, fără compromisuri, având întotdeauna ca reper cele mai înalte standarde.

Conștienți de impactul pe care îl are calitatea produselor și a serviciilor asupra experienței trăite de către clienții, colaboratorii și partenerii noștri, urmărim, zi de zi, să livrăm excelența prin toate acțiunile și manifestările noastre.

Credem cu tărie că spiritul responsabil și plin de respect al tuturor acțiunilor întreprinse, desfășurate în condiții de deplină siguranță și eficiență, în permanent contact cu schimbările sociale și de mediu, asigură cele mai bune condiții pentru o manifestare și o dezvoltare sustenabilă. În acest sens, am implementat pe acoperișul clădirii The Grand un sistem modern de panouri fotovoltaice, pentru a asigura parte din consumul de electricitate inclusiv din surse regenerabile. The Grand colaboreaza permanent cu una dintre cele mai active organizații umanitare din România - Concordia - în vederea sprijinirii copiilor și tinerilor proveniți din medii vulnerabile.